Foto Experience-1019

Roxana răspunde cu suflet vârstnicilor din România, în fiecare zi, la Telefonul Vârstnicului. A ales să devină asistent social și a lucrat cu diverse categorii sociale vulnerabile încă de la 20 de ani, alături de copii care se aflau în diferite situații de risc sau de vârstnici afectați de Alzheimer și alte tipuri de tulburări. In cadrul Fundației Regale Margareta a României, Roxana a fost implicată în lansarea liniei Telefonul Vârstnicului, de la prima etapă, în care a construit baza de date cu instituții care oferă servicii specifice vârstnicilor, și până la realizarea anchetelor sociale în rândul beneficiarilor, ori testarea de noi servicii pentru apelanți.

ROXANA, CE TE MOTIVEAZĂ ÎN MUNCA TA?

Motivația mea vine din credința că oamenii au dreptul să aibă o viață cât mai frumoasă, indiferent de vârstă. Lucrând atât cu copii, cât și cu tineri, iar mai apoi cu vârstnici, mi-am dat seama că, în privința persoanelor de vârsta a III-a, nu există la fel de multă implicare și dorință de a oferi ajutor. Nu există servicii specializate de asistență socială în foarte multe orașe, să nu mai menționăm de mediul rural, deși legea prevede astfel de servicii, cum ar fi serviciul de îngrijire la domiciliu. Eu vreau să contribui la schimbarea acestei situații, iar Fundația noastră îmi oferă acest cadru.

CE PĂRERE AI DESPRE PROVOCĂRILE BĂTRÂNEȚII

Cred că în România vârstnicii sunt adesea marginalizați, chiar izolați social și nu au deloc o viață ușoară. Am observat faptul că mulți dintre vârstnici se retrag din viața socială din cauza percepției oamenilor din jur și a mentalității comune, cum că bătrânii și-au trăit traiul și nu mai reprezintă nicio resursă. La Telefonul Vârstnicului primesc zilnic dovezi că bătrânii noștri sunt o sursă continuă de povești, chiar dacă uneori mai triste, însa întotdeauna pline de învățăminte.

CUM POATE SCHIMBA VIAȚA UNEI PERSOANE UN APEL LA TELEFONUL VÂRSTNICULUI?

Iată un exemplu de succes pentru mine! Am primit un apel de la o doamnă rămasă singură, având o singură fiică plecată în străinătate. Prieteni nu mai avea, nu ieșea din casă decât până la magazinul de lângă bloc. I-am făcut câteva recomandări, am direcționat-o către instituții cu servicii specifice de suport și am înscris-o în programul nostru de reapelare săptămânală. Astăzi, această doamnă vârstnică merge de două ori pe săptămână la gimnastică la clubul pentru seniori și participă împreună cu alți vârstnici la diferite acțiuni precum gătit, tricotat, ieșiri în parc sau la muzee. Este un alt om, abia face față să participe la toate activitățile care îi sunt propuse!

CUM DECURGE O SĂPTĂMÂNĂ DE LUCRU PENTRU TINE?

Zilnic răspund apelurilor din toată țara la Telefonul Vârstnicului, ofer informații, contacte, recomandări, ori îndrum vârstnicii către resurse accesibile în comunitatea lor. Unora le aduc sfaturi practice sau soluții pentru a suporta mai ușor singurătatea.

Particip la serviciul reapelare săptămânală și am 47 vârstnici ca parteneri de conversație. Pentru mulți dintre ei, mai ales dacă sunt din mediul rural, telefonul meu reprezintă evenimentul saptămânii. Ei știu clar ce îmi vor povesti, se pregătesc să discute diverse teme, pentru că, din păcate, nu mai au un al interlocutor. Știind cât de importantă este această jumătate de oră pentru ei, devine importantă și pentru mine: îi ascult cu atenție, le înțeleg îngrijorările și le ofer încurajări sau îndrumare când este nevoie.

Facilitez și un grup de conversație al Teleclubului Seniorilor, un serviciu nou implementat cu Fundația Vodafone România. Este vorba despre o discuție simultană cu 5 apelanți, care socializează și împărtășesc gânduri și opinii pe teme de interes comune. Sunt vârstnici care nu se pot deplasa ori nu au un club de seniori aproape de casă, iar un astfel de grup devine pentru ei o punte emoțională, un sprijin moral, creându-le un sentiment de încredere și apartenență.

CE SFATURI AI PENTRU FIECARE GENERAȚIE?

Persoanelor vârstnice le recomand să facă mișcare și să socializeze cât de des posibil, să își mențină un ritm de viață activ.

Pe cei din generația tânără, îi sfătuiesc să își sune mai des bunicii! Cu un telefon pot schimba starea de spirit și tonusul întregii zile, mai ales vârstnicilor singuri.

Cât despre toți din jur, îmi doresc să se implice în ajutorarea vârstnicilor, să îi vadă ca o resursă importantă pentru societate.

CARE ESTE CEL MAI IMPORTANT LUCRU PE CARE L-AI INVĂȚAT DE LA VÂRSTNICI?

Faptul că BUCURIA vine din lucruri mici și simple 🙂